Proiectul legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividende de la 8% la 5%, așa cum a fost până anul trecut, a fost respins la doar un vot diferență în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru dezbatere și vot final.
Fostul premier și ministru de Finanțe Florin Cîțu, în calitate de senator PNL, împreună cu deputatul liberal Dan Vîlceanu, cel care a fost, la rândul său, ministru de finanțe în Guvernul Cîțu, alături de alți cinci deputați din PNL, au inițiat un proiect legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividede de la 8% la 5%.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, întrebat duminică la Parlament dacă își va depune candidatura pentru șefia PNL, că până în prezent nu a luat o decizie în acest sens și încă analizează această posibilitate. Spune că nu vede motiv ca fostul președinte al partidului, Florin Cîțu, care a demisionat ieri, să plece din funcția de președinte al Senatului.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, și comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, au discutat marți la Bruxelles mai multe chestiuni legate de Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), inclusiv riscul ca statul român să piardă alocări de 1,5 miliarde euro pentru că a performat economic peste așteptări.
Sistemul e-Facturare va fi lansat pe 15 septembrie în teste, a anunțat astăzi premerul Florin Cîțu, urmând ca de la 1 octombrie să fie operațional pentru facturile emise în relația dintre firme și instituții de stat (B2G - business to government). O dezvoltare ulterioară a acestui sistem va viza și facturile emise între firme (B2B - business to business). Potrivit premierului, dezvoltarea sistemului eFactură va avea loc la finalul anului.
Introducerea sistemului eFactură începând din septembrie, în regim pilot în raporturile dintre firme și instituții de stat, a fost anunțată în mai multe rânduri de către Florin Cîțu, în prezent premier, dar anterior și ministru al Finanțelor, precum și de către noul ministru al Finanțelor, Dan Vilceanu, un apropiat al lui Cîțu. Deși proiectul ar trebui să debuteze luna aceasta, cum au afirmat cei doi, Ministerul Finanțelor, instituția care derulează acest proiect prin CNIF, nu a făcut publice informații precum specificațiile tehnice, formatul, cum și unde anume vor fi încărcate facturile. Finanțele au lansat, însă, un anunț de consultare publică a pieței pentru un contract al cărui scop pare a fi retehnologizarea sistemului informatic eFactură, înainte de lansarea acestuia.